Mi-am amintit de frumusețea asta:

 

+

 

Anunțuri

O zi. O seară

azi… credeam că va fi o zi… obișnuită.

am plecat spre facultate, bucurându-mă de soare și cu speranța că nu îmi va fi frig seara doar în fustiță, dres, un pulover pe gât și geaca de blugi – pe care am purtat-o azi pentru prima dată în 2017.

primul curs… nu s-a ținut. până să ne hotărâm să ne împrăștiem, o colegă vorbea despre cât de uimită a fost când a văzut cât poate să îi influențeze psihicul vremea din Franța. habar nu aveam atunci, acum câteva ore, că tocmai despre vreeeemeee o să ajung să scriu și eu acum pe blogul ăsta pe care s-a cam pus praful.

așadar… voi ați observat ce vreme superbă a fost azi? la întoarcere, aproape imediat cum am ieșit de la metrou am decis să mai lungesc puțin drumul spre casă – pentru că e atât de plăcut afară (până la urmă mi-am făcut griji degeaba din cauza hainelor) și pentru că adie un vânt care m-a făcut să merg aproape tot timpul cu capul pe sus (or fi zis toți că sunt dusă – dar ce mai contează?), un vânt care m-a dus imediat cu gândul la zilele / serile de vacanță, la munte sau la mare, când în sfârșit ai voie și e chiar indicat să nu îți mai faci griji pentru nimic, când doar te bucuri de locul în care ești și… atât – nu mai vrea nimeni absolut nimic de la tine.

nu aș fi crezut nici eu că vremea și o simplă plimbare, într-o seară de februarie primăvăratic, chiar îți pot șterge din minte toată agitația, neliniștea, tristețea, nerăbdarea sau grijile de peste zi; că te poate face să crezi că nimic nu contează, că ești… bine.

nu aș mai fi vrut să ajung acasă.

for a few moments, cum ar zice Arya Stark – a girl was happy. truly. just like that, because of the weather. (într-adevăr… uneori chiar nu e nevoie de prea multe pentru asta)

cats