~ Before Sunrise ~

„I believe if there’s any kind of God it wouldn’t be in any of us, not you or me but just this little space in between. If there’s any kind of magic in this world it must be in the attempt of understanding someone, sharing something. I know, it’s almost impossible to succeed, but who cares, really? The answer must be in the attempt.”

Before Sunrise.1995.DVDRip.x264.480p.YIFY[22-39-17]

„When you talked earlier about after a few years how a couple would begin to hate each other by anticipating their reactions or getting tired of their mannerisms -I think it would be the opposite for me. I think I can really fall in love when I know everything about someone-the way he’s going to part his hair, which shirt he’s going to wear that day, knowing the exact story he’d tell in a given situation. I’m sure that’s when I know I’m really in love.”

~ „poezia e altceva? ” ~

nu trebuie să povesteşti în poezie – am citit
un sfat către un tânăr poet – deci să nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat
aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini – 
să nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit
încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când
se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele
lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglinda în mâini
în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumina cenuşie
dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
serie de imagini – aşa scrie. poezia
trebuie să fie vorbire interioară. adică 
tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căutându-şi
respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc 
despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi
de remuşcări tulburi, de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –
şi ea – adevărata ei fiinţă atunci?

de Mircea Ivănescu

~ Minunata lume nouă. Fericirea ~

(Re-re-re)Vizitând puțin Minunata lume nouă distopică – pentru a mai scrie câteva rânduri la licență, am dat peste aceste cuvinte: „Nu poți căpăta totul pe gratis. Fericirea are și ea un preț, care trebuie plătit.”

Nu am putut să nu mă întreb: oare nu se poate ca prețul ăsta să fi fost plătit înainte de momentele de fericire?  Pentru că…dacă trebuie să fii conștient că dacă ești happy ceva rău se va întâmpla neapărat, nu știu cât ai mai vrea fericirea asta…

De ce să fie fericirea un magnet pentru nefericire, când poate fi o recompensă pentru ea?

 

ok, asta nu e o viziune demnă de o realisto-pesimistă paranoică așa cum sunt eu, dar totuși…

~ Something about love ~

Am înţeles întotdeauna ce se petrece în jurul meu, în sufletele altora. Am ghicit, fără să vreau, intrigi bine ascunse – jenat, nemulţumit chiar, că le-am descoperit. Uneori am înţeles mai înainte de cei doi nenorociţi, că între ei începe romanul banal şi veşnic nou. Dar când am fost eu în joc – interesat prea tare şi cu sufletul nesigur şi tulbure – m-am pierdut întotdeauna în conjecturi. Şi n-am mai priceput nimic sigur….  Garabet Ibrăileanu, ,,Adela”

~ Stronger. ~

Chiar cred că e adevărat, că poți învăța câte ceva de la absolut orice, de la absolut oricine și cam oricând. Zic asta pentru că, uitându-mă, în urmă cu câteva săptămâni la un film simpatic, This Means War,

This-Means-War-Poster-this-means-war-30830229-1800-1350

mi-a atras atenția o vorbă spusă de Tuck – Pain is weakness leaving the body.

M-am mai gândit puțin la chestia asta…și am realizat că așa e. Mai ales dacă reformulăm puțin – Emotional pain is weakness leaving your soul or your mind.

Cu siguranță, dacă reușești să treci peste o perioadă mai proastă, vei fi mai puternic/ă. Da, vei rămâne cu cicatrici, e normal, dar ar fi bine să le consideri un fel de medalii, care să îți amintească faptul că ceva/cineva a încercat să te doboare, dar nu a reușit.  Puține satisfacții sunt mai importante decât să știi că ai învins.

Citatul acesta m-a făcut să îmi dau seama că e ok să te doară. Chiar e ok. După ce va trece durerea, în locul ei va rămâne o lecție învățată. Și aveți grijă să învățați ceva, fiindcă, după cum am văzut scris într-o imagine pe Facebook,  viața e un profesor al naibii de bun – nu se lasă până nu înveți. Așadar, dacă vă întrebați de ce vi se întâmplă mereu același lucru, asta e fiindcă trebuie să căpătați o anumită învățătură, esențială poate.

Știu, însă, că e greu să îți dai seama exact cu ce anume trebuie să rămâi după ce ți se întâmplă ceva aiurea. Nu mereu îți dai seama ce trebuie să înveți, dar și când îți vei da, atunci chiar va fi un moment important!