~ Când nu îţi mai recunoşti scrisul ~

Nenăscutul
Pe cerul anonim plin de stelele
gândurilor ascuţite
şi presărat pe alocuri
cu comete de idei alungite,
stă pedant el, Nenăscutul.
Dărâmă cu forţă de Hyperion
pereţii de ambră ai universului
nemărginit de trupul meu mic
şi destinul meu necunoscut
şi-mi trimite gânduri delirante
la răsăritul răsăritului
ţi priviri arogante
la apus.
Nu-mi poate face însă nimic:
e ascuns adânc în mine,
în inima-mi pulsând cuvinte
ale închipuirii mele.
Nu-mi poate face nimic:
e Nenăscut.
Îmi vine mie să cred că eu am scris asta cândva? Nu chiar! Dubioasă treabă :)) Ar trebui să mă apuc într-o zi să îmi interpretez propriile poezii – cine știe ce semnificații găsesc în ele acum, când pare că le-am scris cu o mieee de ani în urmă…
Anunțuri

~ La mulți ani, Felicity’s Blog! ~

Acum 4 ani, pe când eram la liceu, nutrind ”great expectations”, am înființat acest blog – și iată că nu am renunțat la el, deși am avut și perioade de pauză, în care nu am mai scris.

Privind uneori, melancolică sau curioasă, articolele mele mai vechi, îmi dau seama că aici chiar sunt eu. Poate de aceea mi-ar fi destul de greu să fac blogul acesta să dispară – fiindcă nu am de gând să renunț la mine, oricât de necunoscută mi-aș părea câteodată.

Deci….La mulți ani, Felicity’s!

~ Neverland. Vacanță! ~

Iată că a sosit și muuuult, mult așteptata vacanță, o adevărată fericire după încă o s[tr]esiune în minunata Facultate de Litere !

Am publicat pe Neverland  câteva din temele pe care le-am avut de făcut pentru Opționalul de Narațiune în versuri al domnului profesor Caius Dobrescu. Dacă sunteți curioși, le puteți citi pe blogul menționat,  etichetate cu ”Narațiune în versuri”, desigur. Titlul fiecărei postări de acest gen conține ”C.D.”

Vacanță plăcută tuturor!

~ Oh, baby, baby, it’s a wild world ~

64949_507161999334397_2139752025_n

Într-o dimineață întunecată, înainte ca astrul zilei să-l înlocuiască pe cel al nopții pe bolta cerului, fata blondă cu părul mirosind a rodie ieși pe balconul apartamentului său din marele oraș. Răcoarea dimineții îi mângâia suav chipul ca de porțelan, iar vântul lăsa mii de săruturi pe părul ei. Îl simti apropiindu-se. El îi puse o mână pe umeri, zicându-i: ”Oh, baby, baby, it’s a wild world”. ”Stiu”, îi răspunse, ”e de mirare cum supraviețuim”. Fata se întoarse cu fața spre el. Băiatul suflă neglijent înspre bretonul lui negru, ciufulit, gest ce o înnebunise atunci când îl văzuse prima dată, la metrou. Adora să-și treacă degetele prin părul lui superb. ”We’re together, we get through everything”, zise el zâmbind. Priveau amândoi orașul ce se trezea la viață, somnoros.

Provocare: „Ce gânduri îți inspiră imaginea de mai sus?” Altceva, găsiți aici.